CODECS implementează SAP

Februarie 24, 2003 De SAP News 0

BucurestiÎn cadrul iniţiativei sale de a oferi soluţii flexibile organizaţiilor mici şi mijlocii din România, SAP anunţă începerea implementării sistemului integrat SAP la CODECS.
Astfel, CODECS, lider naţional în programe de instruire în managementul afacerilor, va beneficia de expertiza deosebită a SAP, liderul mondial al sistemelor integrate de management al afacerilor.

“Am ales să folosim sistemul SAP bazându-ne pe experienţa companiei şi încrederea pe care o oferă, în calitate de lider mondial. Prin SAP, implementăm o soluţie flexibilă şi performantă, care răspunde necesităţilor companiei noastre şi care credem că ne va sprijini în procesul nostru de dezvoltare “, a declarat Cătălin Ionescu, Chairman şi CEO CODECS.

Instituţii precum CODECS se confruntă pretutindeni în lume cu provocări din ce în ce mai mari, printre care deservirea cu eficienţă a clienţilor şi gestionarea unor bugete restrânse. Prin implementarea soluţiei SAP la CODECS, SAP confirmă, încă o dată, faptul că soluţiile sale se adresează sale nu numai companiilor mari, ci şi întreprinderilor mici şi mijlocii.

“Suntem bucuroşi că o organizaţie mică, precum CODECS, a decis să implementeze sistemul SAP. Considerăm un semnal pozitiv faptul că o organizaţie care promovează concepte moderne de business management în România a ales pentru necesităţile proprii de gestiune, cea mai performantă soluţie de administrare, de la SAP”, a spus Valentin Tomşa, Head of Office SAP Romania.

Despre CODECS

CODECS este o organizaţie nonguvernamentală creată în 1993 cu sprijinul Know How Fund din Marea Britanie şi al Fundaţiei Române pentru Democraţie. Oferta CODECS cuprinde programe academice la distanţă, dar la cererea firmelor oferă şi programe de instruire faţă în faţă. În ultimii ani, CODECS şi-a diversificat activitatea prin acordarea de consultanţă şi editarea de carte de afaceri. (Pentru informaţii suplimentare, puteţi accesa www.codecs.ro).