Forţele armate ale Germaniei au implementat cu succes sistemul SAP

Noiembrie 17, 2004 De SAP News 0

Soluţia SAP for Defense & Security oferă un sistem complet de management pentru logistică, resurse umane şi financiare, pentru organismele de apărare din întreaga lume

New YorkSAP AG (NYSE: SAP) a anunţat că Armata germană (Bundeswehr), care include forţele armate ale Germaniei şi unitatea de administraţie civilă, a implementat cu succes soluţia SAP for Defense & Security, pentru gestionarea resurselor umane, logistică (inclusiv managementul lanţului de aprovizionare şi mentenanţă) precum şi a resurselor financiare. Bundeswehr, care este într-un stadiu avansat de utilizare a soluţiei SAP for Defense & Security pentru a permite mobilitatea operaţiunilor sale, se alătură astfel unui număr tot mai mare de organizaţii din domeniul apărării din ţări precum Statele Unite, Norvegia, Danemarca şi Noua Zeelandă. Soluţia SAP asigură planificarea şi executarea de operaţiuni, accesul global la informaţii, colaborarea şi procesele decizionale pentru comandanţii combatanţi. În calitate de furnizor de soluţii software pentru mai mult de 14 guverne membre ale NATO, SAP are capacitatea unică de a face faţă cerinţelor tehnologice ale organizaţiilor de apărare şi securitate din întreaga lume.

Tehnologia SAP constituie baza iniţiativei de modernizare a Bundeswehr, Standard Application Software Product Families (SASPF), care va asigura integrarea completă a proceselor logistice şi administrative, cu ajutorul aplicaţiilor mobile şi a sistemelor ERP descentralizate. Pentru Bundeswehr, informaţiile critice trebuie să fie accesibile şi gestionate în timp util, atunci când forţele armate sunt angajate într-un scenariu care presupune desfăşurări de trupe în teren.

Pentru a face faţă acestor provocări, Bundeswehr-ul extinde utilizarea soluţiilor SAP, prin tehnologia SAP® Mobile Infrastructure, care le va permite comandanţilor să iniţieze şi să execute servicii de susţinere a operaţiunilor. Utilizând tehnologia mobilă de la SAP, operaţiunile logistice şi administrative pot fi realizate fără a avea o conexiune directă cu sistemul ERP central sau cele descentralizate. Spre exemplu, dacă un vehicul militar se defectează şi comandantul solicită reparaţia, tehnicianul care răspunde de acest aspect este echipat cu un laptop şi poate să evalueze problema, să specifice reparaţiile necesare, să localizeze cel mai apropiat centru de service şi să solicite piesele necesare. În acest fel, atunci când vehiculul soseşte la postul respectiv, el poate fi reparat urgent şi poate să revină la operaţiunile din teren cât mai rapid cu putinţă.

“Am colaborat îndeaproape cu SAP pentru a asigura succesul proiectului SASPF şi suntem încântaţi de rezultatele obţinute până acum,” a declarat generalul de brigadă Hans Herbert Schulz, din cadrul Bundeswehr. “Acest proiect de dezvoltare strategică ce include şi funcţionalitatea mobilă a fost un element-cheie în luarea deciziei noastre finale pentru o soluţie unică, completă – SAP for Defense & Security. Acest proiect va integra şi accelera operaţiunile în cadrul unei organizaţii extinse şi va oferi funcţionalităţile necesare pentru planificarea şi administrarea operaţiunilor în teren.”

Implementarea cu succes a soluţiilor SAP şi utilizarea tehnologiei mobile de la SAP reprezintă rezultatul unui parteneriat strategic de dezvoltare între SAP şi Bundeswehr. Obiectivul acestui parteneriat este să creeze o funcţionalitate specifică, pentru a creşte eficienţa şi flexibilitatea în planificarea şi executarea proceselor logistice şi administrative, la un standard care să corespundă cerinţelor misiunilor şi exerciţiilor realizate cu tehnologia mobilă. În viitorul apropiat, Bundeswehr-ul va fi capabil să susţină operaţiuni desfăşurate în teren cu ajutorul sistemelor de gestiune a resurselor şi al aplicaţiilor mobile, incluzând funcţii pentru structura de comandă, personal, material şi bugete, pentru ca toate operaţiunile să utilizeze mai bine resursele disponibile.

“Succesul unei misiuni depinde adesea de utilizarea eficientă a resurselor disponibile,” a declarat John Barry, general-maior în retragere al forţelor SUA, vicepreşedinte SAP for Defense & Security. “Soluţiile SAP integrate utilizate de Bundeswehr asigură pregătirea pentru misiune, permit un flux mai eficient de informaţii, susţinând simultan operaţiunile mobile, pentru ca toate resursele desfăşurate în teren să opereze ca o unică echipă, ai cărei membri pot comunica în permanenţă. În acelaşi timp, ofiţerii comandanţi aflaţi în locaţie vor avea la dispoziţie o descriere în timp real a resurselor disponibile.”

Despre SAP for Defense & Security

SAP for Defense & Security este o soluţie ce combină mySAP Business Suite cu funcţionalităţi specifice, care asigură suport pentru cerinţele organizaţiilor militare, de securitate şi non-guvernamentale. Aceste organizaţii se confruntă cu ameninţări crescute şi asimetrice, control sporit al costurilor şi cerinţe în creştere pentru operaţiuni intensificate de desfăşurare de forţe. Cu implementări în cadrul agenţiilor militare şi de securitate din întreaga lume, SAP for Defense & Security furnizează soluţii pentru toate procesele de suport, îmbunătăţind luarea deciziilor, vizibilitatea asupra resurselor şi profitabilitatea. Bazându-se pe arhitectura deschisă a platformei de aplicaţii şi integrare SAP NetWeaver, SAP for Defense & Security ajută organizaţiile din domeniul apărării şi securităţii să economisească bani, timp, şi să salveze vieţi. (Mai multe informaţii: www.sap.com/defense)