SAP urcă până pe poziţia a treia în topul Fortune al celor mai admirate companii de software din Statele Unite

Martie 15, 2006 De SAP News 0

BucureştiConform topului anual al celor mai admirate companii din Statele Unite, realizat de revista Fortune, compania SAP se clasează pe locul al treilea la categoria Computer Software. SAP a fost apreciată în special pentru inovaţie, talentul angajaţilor, responsabilitate socială şi calitatea produselor şi serviciilor.

Întregul clasament se găseşte pe site-ul www.fortune.com şi a fost publicat şi în numărul din martie al revistei FORTUNE.

„Poziţia SAP în topul Fortune demonstrează că strategia noastră, bazată pe creştere organică, precum şi pe inovaţie ne ajută nu numai să câştigăm semnificativ cotă de piaţă în Statele Unite, dar şi să ne creştem reputaţia printre investitori, clienţi, parteneri şi propriii angajaţi”, a spus Henning Kagermann, CEO, SAP A.G

Clasamentul a fost realizat pe baza unor interviuri cu manageri executivi din 582 de companii din 65 de industrii din Statele Unite ale Americii, cărora li s-a cerut să noteze organizaţiile pe baza a opt criterii: inovaţie, talentul angajaţilor, utilizarea beneficiilor, responsabilitate socială, calitatea managementului, stabilitatea financiară, investiţiile pe termen lung şi calitatea produselor şi serviciilor.

Clasarea pe o poziţie onorantă în topul revistei Fortune succede unor numeroase distincţii primite de SAP anul acesta. Conform publicaţiei germane “Manager”, SAP este compania cu cea mai bună imagine şi reputaţie din segmentul software în 2006. Totodată, anul acesta, pentru a două oară consecutiv, Institutul “Great Place to Work” şi revista internaţională “Capital” au acordat companiei SAP premiul pentru cel mai bun angajator în caregoria organizaţiilor cu mai mult de 5.000 de angajaţi.

Top 10 al celor mai admirate companii de software din SUA, conform revistei Fortune:
Punctaj
1. Intuit 7.70
2. Adobe Systems 7.35
3. SAP 7.28
4. Microsoft 7.15
5. Electronic Arts 6.98
6. Symantec 6.55
7. Oracle 5.85
8. Computer Assoc. Intl. 5.48
9. BMC Software 4.70
10. Siebel Systems 4.30