Cota de piaţă a SAP a crescut cu 2,8% la nivel global, ajungând la 24%

Ianuarie 25, 2007 De SAP News 0

SAP deţine o cotă de piaţă de două ori mai mare decât a următorului competitor
SAP raportează o creştere de 12% a veniturilor din vânzările de software în 2006

BucureştiCompania SAP, cel mai mare furnizor de soluţii software pentru afaceri la nivel mondial, a anunţat rezultatele sale financiare pentru al patrulea trimestru din 2006 şi pentru întregul an financiar 2006.

CELE MAI IMPORTANTE REZULTATE PENTRU 2006

Venituri

  • Veniturile obţinute din vânzările de software au fost de 3,1 miliarde Euro în 2006, reprezentând o creştere de 12% comparativ cu 2005 ( la o rată de schimb constantă)
  • Veniturile totale pentru anul 2006 au fost de 9,4 miliarde Euro (2005: 8,5 miliarde Euro), ceea ce reprezintă o creştere de 11% comparativ cu 2005 (la o rată de schimb constantă).

Cota de piaţă
2006 a fost pentru SAP încă un an de creştere semnificativă a cotei de piaţă absolute la nivel mondial. Pe baza veniturilor din software, cota de piată mondială deţinută de SAP, din valoarea totală a pieţei de aplicaţii pentru afaceri, de 16,4 miliarde Euro, a crescut cu 2,8 puncte procentuale, atingând nivelul de 24%. SAP menţine astfel o cotă de piaţă de două ori mai mare decât a următorului său competitor.

Profituri

  • Profitul operaţional s-a situat în 2006 la nivelul de 2,6 miliarde Euro (2005: 2,3 miliarde Euro), reprezentând o creştere de 10% comparativ cu aceeaşi perioadă a lui 2005.
  • Profitul net al SAP în 2006 a fost de 1,9 miliarde Euro (2005: 1,5 miliarde Euro), in crestere cu 25% fata de anul 2005.

“2006 a fost un an important pentru SAP, un an al inovării care a determinat lansarea multor produse noi, inclusiv CRM On-Demand, Duet, Analytics, precum şi prima soluţie ERP din industrie care se bazează pe arhitectura orientată pe servicii ,” a declarat Henning Kagermann, CEO, SAP. “Reacţiile pozitive ale clienţilor ne-au întărit convingerea că solutia mySAP ERP este adoptată rapid, iar la sfârşitul anului 2006 aveam deja peste 4000 de clienţi care utilizau soluţia.”

„Estimăm că 2007 va fi anul în care ne vom completa portofoliul de produse prin furnizarea de versiuni bazate pe serviciile soluţiei mySAP Business Suite şi SAP All-in-One. De asemenea, în 2007, vom lansa cea mai inovativă soluţie din industrie, special proiectată pentru segmente noi de companii medii – o soluţie care oferă clienţilor noştri beneficii rapide, cu o implementare uşoară şi rapidă, grad mare de flexibilitate, cost scăzut şi care se bazează în întregime pe arhitectura orientată pe servicii”, a completat CEO-ul SAP.

Clienţi noi în 2006
În anul 2006 SAP a adăugat în portofoliul său un număr important de clienţi strategici : Vodafone Group Plc, ESPRIT, Matsushita Electric Industrial, Shanghai Pudong Development Bank, United Group Limited, ABB Information Systems, Sharp, Warner Music Group, Ministerul de Finanţe al Franţei, ABN AMRO, Fujitsu Siemens, Kyocera, EXXON, Primăria Dallas.
Unul dintre cele mai importante contracte semnate în 2006 este cel cu Unilever, reprezentând un pas strategic şi foarte important pentru SAP în acest sector de activitate foarte dinamic.

Previziuni
SAP a oferit următoarele previziuni referitoare la evoluţia sa în 2007:
Compania estimează pentru 2007 o creştere a veniturilor din vânzările de licenţe software şi veniturilor obţinute din mentenanţă între 12 şi 14% comparativ cu 2006.
Pentru a beneficia de noi oportunităţi de creştere a afacerii pe segmente noi, neexploatate pe piaţa companiilor medii, SAP va investi în plus între 300 şi 400 millioane de Euro în următorii doi ani în lansarea unei noi divizii de afaceri.

În funcţie de timing-ul exact al acestor noi investiţii, această iniţiativă va însemna reinvestirea a aproximativ 1-2 puncte procentuale din marja pe 2007 în oportunităţi viitoare de creştere a afacerii. Astfel, compania se aşteaptă ca marja operaţională în 2007 să fie între 26 şi 27% comparativ cu marja operaţională din 2006 de 27,3%.