Companiile au la dispoziţie o nouă soluţie pentru analiza percepţiei consumatorilor în mediul online

August 23, 2012 De SAP News 0

Noua soluţie SAP Sentiment Intelligence permite analiza percepţiei consumatorilor după natura comentariilor realizate de către aceştia în mediul online şi pe reţelele sociale, precum Facebook sau Twitter

BucureştiSAP, liderul mondial de soluţii software de business, a lansat o nouă soluţie prin care companiile pot analiza percepţia consumatorilor asupra bunurilor sau serviciilor după natura comentariilor pe care aceştia le realizează în mediul online, precum şi pe reţelele sociale Facebook sau Twitter. Soluţia SAP Sentiment Intelligence este integrată cu platforma SAP HANA, fapt care permite analiza unui volum imens de date în timp real, astfel încât companiile pot obţine rapid statistici referitoare la percepţia consumatorilor vizavi de produsele sau serviciile comercializate.

Potrivit companiei americane de consultanţă Gartner, peste 80% dintre datele existente la nivel global nu se regăsesc structurate în baze de date, iar volumul acestora este aşteptat să se dubleze o dată la fiecare trei luni. Pentru a-şi păstra competitivitatea, companiile trebuie să acceseze rapid acest volum de informaţii şi să pună la dispoziţia analiştilor de business şi a factorilor de decizie intrumentele necesare pentru analiza blog-urilor, a reţelelor sociale, a E-mail-urilor sau a altor mijloce de comunciare scrisă din mediul online.

Noua soluţie SAP permite utilizatorilor să analizeze părerile consumatorilor exprimate pe reţelele sociale, pe bloguri sau în alte comunităţi online, şi integrează statisticile direct în sistemul de management al relaţiei cu clienţii al companiei (Customer Relationship Management). În plus, utilizatorii pot accesa statisticile rezultate direct de pe terminalele mobile personale, pe tablete sau unităţi desktop. Mai exact, prin intermediul noii soluţii, departamentele de vânzări şi marketing ale organizaţiilor pot identifica o serie de informaţii relevante despre comportamentul consumatorilor, pe care ulterior să le integreze cu datele companiei, cum sunt cele despre volumul vânzărilor sau cele rezultate în urma campaniilor de marketing, pentru realizarea strategiilor viitoare.

„Soluţia SAP Sentiment Intelligence, intregrată cu plaforma SAP HANA, permite directorilor de marketing să acceseze o serie de informaţii extrase din social media care pot creşte valoarea business-ului pe care îl conduc”, a declarat Steve Lucas, vicepreşedinte executiv al SAP şi director general al diviziuei Database & Technology. „Pentru a exploata la maximum potenţialul datelor, organizaţiile trebuie să adopte noi abordări în luarea deciziilor, să se bazeze în principal pe analiza datelor. Soluţiile SAP permit întocmai acest lucru, şi anume analiza rapidă a unor volume impresionante de date provenite din toate procesele de business, toate aceste informaţii fiind transformate în <>”, a adăugat Lucas.

Pe plan local, printre companiile cele mai interesate de noua aplicaţie SAP se numără cele din domeniul bancar, interesate de percepţia consumatorilor asupra brandurilor financiare, dar şi companiile din domeniul bunurilor de larg consum, care sunt interesate de opiniile consumatorilor vizavi de bunurile comercializate pe piaţa locală.