Capitalizarea SAP a depăşit pragul de 100 de miliarde de dolari

Ianuarie 16, 2013 De SAP News 0

Acţiunile companiei au înregistrat o creştere anuală de aproximativ 50%

BucureştiCapitalizarea SAP AG, liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business, a depăşit la începutul acestei săptămâni pragul de 100 miliarde de dolari, după ce acţiunile companiei au înregistrat o creştere anuală de aproape 50%. Compania a marcat astfel una dintre cele mai bune evoluţii bursiere din ultimii 5 ani.

Acţiunile SAP (NYSE: SAP) au atins luni, 14 ianuarie, un preţ de 81,88 dolari/unitate, fapt ce a ridicat capitalizarea bursieră a companiei la peste 100 miliarde de dolari. Compania a înregistrat în ultimele 12 luni una dintre cele mai bune evoluţii bursiere din ultimii 5 ani, după ce titlurile SAP au consemnat un avans anual de aproximativ 50%.

În ultimul an, SAP a înregistrat, de asemenea, una dintre cele mai bune evoluţii bursiere şi pe piaţa din Germania, devansând companii importante din domeniul industrial, construcţiilor sau farma, precum Siemens, BASF, Bayer. În prezent, capitalizarea companiei în euro se ridică la peste 75 de miliarde.

În primele 9 luni din 2012, compania a raportat creşteri trimestriale record, de două cifre, iar cererea pentru noile soluţii şi inovaţii ale SAP a continuat să crească constant, analiştii fiind de părere că SAP se numără printre cele mai inovative companii ale momentului din industria software. Rezultate financiare anuale ale companiei vor fi anunţate miercuri, 23 ianuarie, 2013.

„SAP a înregistrat una dintre cele mai bune evoluţii bursiere, iar rezultatele înregistrate în 2012 sunt printre cele mai impresionate cifre raportate de companiile din domeniul software din ultimul an. Încrederea investitorilor în acţiunile SAP este dată în primul rând de valoarea soluţiilor pe care le comercializăm”, a declarat Valentin Tomşa, director general SAP România.