SAP l-a numit pe Mihai Oros în funcția de Director General al subsidiarei din România

Ianuarie 12, 2016 De SAP News 0

BucureștiSAP SE (NYSE: SAP), liderul mondial pe piaţa de soluţii software de business și tehnologie, l-a numit pe Mihai Oros în funcția de director general al subsidiarei locale, începând cu ianuarie 2016.

Mihai Oros se realătură SAP după 9 ani în cadrul OMV Petrom, unde a ocupat din 2007 diverse funcții, ultima fiind Service Line Manager, OMV Petrom Global Solutions. Anterior, a lucrat la SAP AG în perioada 2001-2007, iar înainte de aceasta, a contribuit la dezvoltarea departamentelor de IT ale multor companii din România.

Oros are o diplomă de inginer în telecomunicații de la Universitatea din Timișoara. De-a lungul carierei sale a supravegheat dezvoltarea celui mai mare centru de Customer Competence al SAP din Europa de Sud-Est, având o vastă experiență în dezvoltarea, gestionarea și implementarea multor inițiative IT bazate pe soluții SAP.

De asemenea, el a condus cele mai mari și mai provocatoare proiecte SAP ale Petrom pentru toate diviziile de business, crescând performanța companiei. În plus, fiind fluent în engleză, germană, română și maghiară, Mihai Oros a fost un speaker de succes la multe conferințe internaționale și a primit numeroase premii pentru activitatea sa.

“Cu înțelegerea sa profundă privind relația cu clienții și cunoștințele extinse despre SAP, cu viziunea sa strategică și gândirea antreprenorială, cred că Mihai Oros va contribui substanțial la succesul SAP în România. Îi urăm bun venit și mult noroc în crearea unui mediu propice, necesar transformării digitale a cât mai multor companii pe plan local!”, a spus Simon Kaluža, Managing Director SAP Central & Eastern Europe.

În ceea ce privește mediul de afaceri din România, Mihai Oros este foarte bine conectat, având cunoștințe solide despre piața locală și o vastă experiență în tehnologie și aplicabilitatea acesteia în procesele de business.

“Mă bucur să mă întorc la SAP, în special în această formulă. Sunt foarte încrezător că, împreună cu echipa din România, vom continua să facem ceea ce SAP știe cel mai bine – să ajute companiile să funcționeze cât mai simplu și eficient cu putință”, a spus Mihai Oros, Director General SAP România.

Despre SAP

Ca lider de piaţă pe segmentul soluţiilor software pentru afaceri, SAP (NYSE: SAP) ajută companiile de orice dimensiune şi din orice tip de industrie să-şi gesti oneze afacerile mai bine. De la back office la consiliul director, din depozite până la punctele de desfacere, din computer până la instrumentele mobile de comunicare – SAP transferă oamenilor şi organizaţiilor încrederea şi puterea necesare pentru a lucra împreună eficient şi pentru a folosi eficace resursele interne ale afacerii, astfel încât să fie cu un pas înaintea competitorilor. Aplicaţiile şi serviciile SAP ajută peste 291.000 de clienţi să gestioneze profitabil operaţiunile şi resursele, să se adapteze continuu şi să crească sustenabil. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.sap.com.

Notă către editori:

Pentru a viziona şi descărca materiale foto în format digital, vă rugăm accesaţi www.sap.com/photos. Pe această platformă puteţi găsi materiale foto la rezoluţie mare care pot fi utilizate în cadrul publicaţiilor dvs. Pentru a viziona materiale video cu diferite topicuri, accesaţi www.sap-tv.com. Pe acest site sunt accesibile video-uri care pot fi integrate pe pagini personale de internet, pot fi distribuite via e-mail sau vă puteţi înregistra pentru feed-uri RSS din partea SAP TV.

Urmăriţi SAP pe Twitter la @sapnewsşi pe Facebook la www.facebook.com/officialsapromania.

Pentru clienţii interesaţi de produsele SAP:
SAP România: tel: 031.225.2812

Pentru mai multe informaţii pentru presă:
Adrian Popa
Tel: 0727 317 945
E-mail: adrian.popa@totalpr.ro