Soccer team in a huddle

SAP ocupă prima poziție în topul celor mai valoroase branduri din Europa

Iunie 22, 2017 De SAP News 0

București – Iunie 2017 – SAP, lider în transformare digitală, ocupă locul 1 în topul celor mai valoroase branduri din Europa conform raportului 2017 BrandZ Top 100 Most Valuable Global Brands, cu o valoare a brandului de 45,194 miliarde de dolari. Compania a urcat o poziție comparativ cu 2016 și se alătură altor branduri din tehnologie precum Amazon, Google, Facebook și Apple.

 SAP, cu sediul în Walldorf, Germania, a înregistrat o creștere cu 16% a valorii brandului comparativ cu 2016, dublu față de media de 8% înregistrată de brandurile prezente în top, și este cea mai valoroasă marcă din Europa, situându-se peste Louis Vuitton (locul 29), ZARA (locul 34) și BMW (locul 35). La nivel global, SAP ocupă locul 21, poziționându-se în fața altor companii de tehnologie precum Oracle (locul 36) și HP (locul 76), dar și peste branduri cunoscute ca Starbucks (locul 22), Nike (locul 26) și Walmart (locul 31). La categoria Tehnologie, SAP se situează pe locul 7, aceeași poziție ca în anul precedent. De asemenea, compania germană ocupă locul 6 în topul organizațiilor care activează în segmentul B2B.

Raportul oferă detalii interesante despre comportamentul celor mai valoroase super-branduri din lume, cum ar fi faptul că majoritatea mărcilor nou incluse în top nu existau înainte de 1997. Vârsta continuă să scadă de la an la an pentru toate cele 100 de branduri regăsite în raport, vechimea medie fiind de 67 ani, cu 16 ani mai puțin decât în 2007. Un alt aspect important este faptul că valoarea totală a brandurilor, în 2017, a crescut cu 8 procente comparativ cu 2016, ajungând la 3,64 trilioane de dolari. De asemenea, numărul brandurilor cu o valoare mai mare de 100 miliarde de dolari a crescut de la 6 în 2016, la 9 în 2017.

 Nivelul de dezvoltare și rata de adopție a noilor tehnologii digitale creează suprapuneri între segmentele clasice de comerț, B2B și B2C, de aceea putem considera că SAP activează cu succes în noul segment B2H – Business to Human. Poziția ocupată de SAP în topul celor mai valoroase branduri întărește angajamentul companiei de a ajuta lumea să funcționeze mai bine și de a îmbunătății viețile oamenilor. SAP continuă seria de rezultate pozitive, ocupând locul 15 în topul 50 Best Places to Work, conform raportului întocmit de Glassdoor, una dintre cele mai mari platforme de recrutare la nivel global.

Raportul reprezintă cel mai cuprinzător studiu asupra brandurilor, incluzând interviuri cu peste 3 milioane de consumatori la nivel global și este elaborat de Kantar Millward Brown, una dintre cele mai mari agenții de cercetare la nivel global. Sistemul de clasificare utilizat pentru topul BrandZ este considerat ca fiind una dintre cele mai valoroase evaluări ale influenței brandului, bazându-se pe valoarea mărcii asupra punctelor de vedere ale consumatorilor potențiali și existenți, precum și asupra datelor financiare.

###

Despre SAP

SAP, lider de piaţă pe segmentul soluţiilor software pentru afaceri, este în centrul revoluției tehnologice și de business. În prezent compania are circa 350.000 de clienți, din peste 180 de țări, pe care îi susține în gestionarea cu succes a tuturor factorilor disruptivi aduși de economia digitală. SAP oferă companiilor expertiza necesară pentru dezvoltarea unei strategii digitale și o platformă de tip End-to-End care acoperă toate procesele de business din 25 de industrii.

SAP contribuie la simplificarea proceselor de business, oferindu-le companiilor posibilitatea de a utiliza date în timp real, pentru a anticipa, în prezent, tendințele clienților.

Despre SAP România

SAP România, subsidiara locală a SAP SE, și-a început activitatea în 2002, numărându-se printre primii furnizorii IT locali de top. În ultimii 15 ani, compania a contribuit semnificativ la dezvoltarea mediului de business local și la transformarea digitală a organizaţiilor. Astăzi, circa 600 de companii din România utilizează soluţiile SAP, din industrii precum utilităţi, transporturi, bănci, asigurări, retail sau producţie. De asemenea, 95% dintre cele mai mari 300 de companii pe plan local sunt clienţi SAP.

În 2011, SAP a demarat un proiect de investiţii în România, prin deschiderea celui mai important centru de consultanţă pentru tehnologiile Cloud și HANA din Europa, care deservește clienţi SAP din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, cu ajutorul a 500 de angajaţi. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.sap.ro.

###

Notă către editori:

Pentru a viziona şi descărca materiale foto în format digital, vă rugăm accesaţi www.sap.com/photos . Pe această platformă puteţi găsi materiale foto la rezoluţie mare care pot fi utilizate în cadrul publicaţiilor dvs. Pentru a viziona materiale video cu diferite topicuri, accesaţi www.sap-tv.com . Pe acest site sunt accesibile video-uri care pot fi integrate pe pagini personale de internet, pot fi distribuite via e-mail sau vă puteţi înregistra pentru feed-uri RSS din partea SAP TV. Urmăriţi SAP pe Twitter la @sapnews şi pe Facebook la www.facebook.com/pages/SAP-Romania.

Pentru clienţii interesaţi de produsele SAP: SAP România: tel: 031.225.2812

 

Tags: , ,