SAP SuccessFactors Quick Start, digitalizarea proceselor de HR în 3 săptămâni

București – 2.08.2018 SAP și partenerul său tts Consulting lansează proiectul SAP SuccessFactors Quick Start, cu ajutorul căruia companiile își pot digitaliza procesele de HR prin implementarea soluției SAP în trei săptămâni.

Proiectul Quick Start reprezintă o modalitate rapidă și convenabilă prin care organizațiile pot beneficia de digitalizarea propriilor procese de HR, profitând de un timp de implementare scurt al soluției SAP. Această abordare oferă costuri predictibile și riscuri scăzute companiilor, în timp ce profesioniștii din departamentul de HR pot testa și se pot familiariza cu soluția încă din prima săptămână a procesului de implementare. De asemenea, SAP SuccessFactors Quick Start reprezintă o bază excelentă pentru dezvoltarea ulterioară a proceselor de HR. Odată implementat, accesul în sistem se face cu ajutorul tehnologiei cloud, de pe orice dispozitiv conectat la internet, inclusiv prin aplicațiile disponibile atât pentru Android, cât și pentru iOS.

“În era digitală, viteza transformării este esențială pentru a genera impact și avantaj competitiv. În modelul tradițional, transformările erau asociate cu proiecte mari, durate lungi de implementare și resurse interne semnificative. Astăzi, de multe ori, companiile nu au nici timpul și nici resursele pentru o abordare  tradițională, amânând, astfel, proiectele de digitalizare și plasându-se, neintenționat, pe o traiectorie de dezavantaj competitiv. Soluția QuickStart de la tts Consulting pentru SAP SuccessFactors păstrează focusul pe impact, iar durata de implementare se poate reduce până la numai 3 săptămâni, ceea ce ne permite să oferim rapid clienților noștri avantajele și beneficiile tehnologiilor noastre”, a declarat Cristian Popescu, Managing Director SAP România.

Soluțiile SAP SuccessFactors sunt utilizate de peste 6.400 de companii la nivel global și permit acestora să-și rezolve nevoile specifice în activitatea de HR, introducând o suită cuprinzătoare de soluții de gestionare a capitalului uman, disponibile în cloud. Acestea acoperă principalele procese de HR, managementul talentului și analiza forței de muncă. Cu inovații noi precum managementul relațiilor cu candidații, companiile pot găsi talentele potrivite, pot dezvolta viitori lideri și pot asigura procese automatizate și transparente în relația cu angajații. Succesul organizațiilor depinde într-o mare măsură de angajații lor și de gestionarea acestora. SAP SuccessFactors oferă standardizarea acestor procese, folosind cele mai bune practici, construite alături de experți în domeniu din întreaga lume.

“După succesul în regiunea DACH (Germania, Austria, Elveţia), datorat în parte experienței noastre de peste 20 de ani în implementarea soluțiilor SAP HR și SuccessFactors, dar și a parteneriatului de lungă durata cu SAP, am luat decizia de a extinde și de a lansa și pe piață românească aceleași servicii de implementare și de suport deja existente pentru clienții noștri internaționali. Prin soluția Quick Start, oferim companiilor o modalitate sigură și rapidă de a da startul digitalizării proceselor de HR, dar și de a face pasul spre tehnologia cloud. Quick Start cuprinde un set de module pre-configurate, la baza cărora stă experiență noastră de peste 100 de implementări ale soluției SAP SuccessFactors. Alături de SAP, am demarat deja o serie de activități pe piață românească și suntem încrezători că această soluție va oferi companiilor o abordare agilă a migrării proceselor HR în cloud” a declarat Iulia Guriuc, Managing Director tts Consulting România.

Pachetul de bază al SAP SuccessFactors Quick Start include următoarele procese: Recruiting, Performance & Goals, Learning, Succession & Development și Compensation. Recruiting oferă utilizatorului o interfață ușor de folosit și ajută la reducerea costurilor asociate procesului de recrutare, iar, în același timp, crește productivitatea și responsabilitatea echipei de recrutare. Performance & Goals oferă suport în stabilirea obiectivelor angajaților și urmărește statusul de atingere a acestora pe parcursul anului, sprijină evaluarea performanțelor pe bază de competențe, consemnează discuțiile referitoare la performanță și permite semnături electronice. Learning este procesul soluției SAP SuccessFactors care furnizează toate tipurile de traininguri (de tip classroom, online sau un mix din cele două), crearea de teste și examene. Acesta oferă și o raportare completă managementului printr-un proces calitativ de evaluare în 2 etape.

Cu ajutorul Succession & Development, profesioniștii din HR pot descoperi oameni talentați în cadrul companiei și pot nominaliza succesori în diferite poziții cheie. De asemenea, modulul ajută la creșterea motivației angajaților prin dezvoltarea internă de perspective pentru aceștia, reduce timpul și bugetul alocate recrutării. Compensation ajută la alocarea corectă a bugetelor și la măsurarea exactă a cheltuielilor cu personalul. De asemenea, modulul oferă transparență în procesul de compensație a angajaților și permite dezvoltarea uneri culturi de promovare a competențelor.

Mai multe despre acest proiect puteți afla la linkul următor: SAP SuccessFactors Quick Start

Despre SAP

SAP este lider de piață pe segmentul soluțiilor software pentru afaceri. În prezent, compania are peste 404.000 de clienți, pe care îi susține în gestionarea cu succes a tuturor factorilor disruptivi aduși de economia digitală, contribuind la simplificarea proceselor de business și oferind platforma necesară pentru dezvoltarea unei strategii digitale sustenabile.

 Despre SAP România

SAP România, subsidiara locală a SAP SE, și-a început activitatea în 2002, numărându-se printre primii furnizorii IT locali de top. În ultimii 16 ani, compania a contribuit semnificativ la dezvoltarea mediului de business local și la transformarea digitală a organizațiilor. Astăzi, circa 600 de companii din România utilizează soluțiile SAP, din industrii precum utilități, transporturi, bănci, asigurări, retail sau producție. De asemenea, 95% dintre cele mai mari 300 de companii pe plan local sunt clienți SAP.

În 2011, SAP a demarat un proiect de investiții în România, prin deschiderea celui mai important centru de consultanță pentru tehnologiile SAP din Europa, care deservește clienții din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, cu ajutorul a 570 de angajați. Pentru mai multe informații, vizitați www.sap.ro.