>

O echipă formată din elevi și profesori din Cluj-Napoca a câștigat o competiție internațională cu un proiect de măsurare a poluării aerului

Bucharest – În finala competiției European Code League de anul acesta, o echipă românească din Cluj-Napoca a triumfat în fața altor zeci de echipe din țări precum Belgia, Croația, Germania sau Turcia, prezentând dispozitivul CaeliBox care utilizează senzori pentru a măsura diferiți parametri ai aerului.


European Code League este o competiție
de programare pentru elevii din
învățământul primar și liceu, susținută de SAP


Profesorii dr. Corina Toma, Mihaela Giurgea și elevii lor au câștigat un voucher de 2.000 euro pentru echipamente tehnice și șansa de a-și prezenta proiectul la festivalul european Science on Stage, care va avea loc în martie 2022 la Praga.

European Code League este o competiție care recompensează proiectele de programare inovatoare, create de echipe formate din elevi și profesori, organizată de rețeaua Science on Stage Europe, cu sprijinul SAP. În finala din acest an, juriul internațional a evaluat zeci de proiecte de programare prezentate de profesori ai disciplinelor STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică) din toată Europa, iar proiectul propus de colectivul din România a fost cel care s-a remarcat.

Studiile arată că românii sunt cei mai afectați europeni de costurile cauzate de impactul poluării aerului asupra sănătății, iar Cluj-Napoca se numără printre cele mai poluate orașe din țară. CaeliBox, proiectul câștigător propus de echipa românească, utilizează senzori pentru a măsura diferiți parametri ai aerului, cum ar fi concentrația de CO2, umiditatea, presiunea, temperatura, zgomotul și alte substanțe nocive din oraș și transferă datele în timp real către un server, astfel încât elevii să poată accesa și lucra cu aceste date în orice moment. Echipa câștigătoare este formată din profesorii dr. Corina Toma, Mihaela Giurgea și elevii lor de la Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu” din Cluj Napoca.

„Din cauza faptului că a cunoscut o dezvoltare bruscă în ultimii ani, frumosul nostru oraș se confruntă cu un nivel din ce în ce mai mare de poluare. Prin urmare, CaeliBox este un dispozitiv util atât pentru cercetare, cât și pentru combaterea acestui fenomen și pentru a face educația STEM mai atractivă pentru studenți, care au fost fericiți să combine programarea cu fizica și tehnologia”, explică dr. Corina Toma, care adaugă că s-a confruntat cu multe provocări în finalizarea proiectului.

„Sunt recunoscătoare pentru profesori dedicați cum este dr. Toma, care și-a asumat misiunea de a inspira tinerele talente să aleagă domeniul STEM și să ofere cunoștințe esențiale generațiilor viitoare. Este important ca industria să furnizeze instrumentele de care profesorii au nevoie pentru a pregătii elevii în dezvoltarea de abilități importante în știința datelor și rezolvarea problemelor. Și cine știe – poate într-o zi vom avea norocul de a-i primi pe unii dintre acești copii talentați la SAP, companie puternic implicată în dezvoltarea și crearea de noi talente peste tot în lume”, a declarat Josephin Galla, Managing Director SAP CEE Eastern.

65% dintre copiii care încep astăzi școala primară vor avea profesii care nu există în prezent

Science on Stage Europe este o rețea dedicată profesorilor STEM, axată pe schimbul de idei și cele mai bune practici didactice, care are ca scop sprijinirea și dezvoltarea profesională a educatorilor și îmbunătățirea continuă a metodelor de predare a disciplinelor din acest domeniu.

„Science on Stage mi-a oferit oportunitatea de a găsi noi modalități de a-mi motiva elevii să învețe fizica folosind domeniul IT”, spune dr. Toma, care a devenit profesor după 10 ani de muncă ca fizician. „Fizica este peste tot și se întâmplă în orice moment. Îmi place să vorbesc cu elevii mei și să explic tot felul de subiecte”.

„Profesorii propun adesea ideile, punctul de plecare. Elevii care termină liceul nu știu care va fi rolul lor în lume”, adaugă dr. Toma. „Aceste proiecte arată cât de importantă este programarea și să înveți subiecte STEM precum matematică, fizică, chimie și biologie.”

Potrivit unui raport al Forului Economic Mondial, aproximativ 65% dintre copiii care încep școala primară astăzi vor lucra în profesii care nici măcar nu există în prezent, motiv pentru care viitorul lor este influențat în mare măsură de formarea profesorilor de astăzi. Rețeaua Science on Stage a ajuns la aproximativ 100.000 de profesori și formatori din peste 30 de țări, oferindu-le rețeaua necesară unui schimb eficient de idei și bune practici în întreaga Europă.

În același timp, 79% dintre profesorii înregistrați în rețea au implementat deja ceea ce au învățat la festivalurile Science on Stage de-a lungul anilor, demonstrând că este posibil ca profesorii și elevii să lucreze împreună – chiar și în timpul unei pandemii – pentru a crea proiecte științifice inspiraționale cu aplicabilitate în viața de zi cu zi, în domeniul științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii (STEM).

European Code League este doar unul dintre programele în care SAP se implică pentru a inspira și motiva tinerele talente. Împreună cu TechSoup Europe, SAP a inițiat Meet and Code – cea mai mare inițiativă de programare din Europa, care oferă finanțare pentru organizarea de ateliere de programare pentru copii și tineri adulți. De asemenea, oferă traininguri pentru organizații prin care acestea învață cum să insufle pasiune pentru inovație de la vârste fragede și cum să suscite curiozitate pentru viitoarele cariere în tehnologie.

Despre European Code League

Organizat de Science on Stage, organizație non-profit axată pe predarea STEM în Europa, cu sprijinul echipei SAP Corporate Social Responsibility (SAP CSR) MEE, European Code League este o competiție pentru echipele de profesori-elevi cu proiecte inovatoare de programare. Concursul a fost lansat în 2020 în urma succesului proiectului Coding in STEM Education.

Despre SAP

SAP este lider de piață pe segmentul soluțiilor software pentru afaceri. În prezent, compania are peste 440.000 de clienți în 180 de țări, pe care îi susține în gestionarea cu succes a tuturor factorilor disruptivi aduși de economia digitală, contribuind la simplificarea proceselor de business și oferind platforma necesară pentru dezvoltarea unei strategii digitale sustenabile. 77% dintre toate tranzacțiile la nivel global trec printr-un sistem SAP.

Pentru a afla mai multe despre acțiunile de CSR ale SAP, vă rugăm să consultați eBook-ul nostru sau să ne urmăriți pe social media # SAP4good

Despre SAP România

SAP România, subsidiara locală a SAP SE, și-a început activitatea în 2002, numărându-se printre primii furnizorii IT locali de top. În ultimii 19 ani, compania a contribuit semnificativ la dezvoltarea mediului de business local și la transformarea digitală a organizațiilor. Astăzi, circa 600 de companii din România utilizează soluțiile SAP, din industrii precum utilități, transporturi, bănci, asigurări, retail sau producție. De asemenea, 95% dintre cele mai mari 300 de companii pe plan local sunt clienți SAP.

În 2011, SAP a demarat un proiect de investiții în România, prin deschiderea celui mai important centru de consultanță pentru tehnologiile SAP din Europa, care deservește clienții din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, cu ajutorul a peste 714 de angajați. Pentru mai multe informații, vizitați www.sap.ro.

Notă către editori:
Pentru a viziona și descărca materiale foto în format digital, vă rugăm accesați www.sap.com/photos. Pe această platformă puteți găsi materiale foto la rezoluție mare care pot fi utilizate în cadrul publicațiilor dvs. Pentru a viziona materiale video cu diferite topicuri, accesați www.sap-tv.com. Pe acest site sunt accesibile clipuri video care pot fi integrate pe pagini personale de internet, pot fi distribuite via e-mail sau vă puteți înregistra pentru feed-uri RSS din partea SAP TV. Urmăriți SAP pe Twitter și pe Facebook. Clienții interesați de produsele SAP pot contacta SAP România la tel: 031.225.2812.

Contact de Presă:
Cristian Moldoveanu
Tel: 0727.317.945
E-mail: cristian.moldoveanu@totalpr.ro