>

SAP lansează o platformă pentru dezvoltarea de aplicații dedicate afacerilor, care nu necesită experiență în programare

SAP anunță lansarea de noi produse și servicii care oferă dezvoltatorilor software, amatori și profesioniști deopotrivă, posibilitatea să-și aducă aportul la trasformarea digitală a companiilor. Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței anuale SAP TechEd.

SAP AppGyver este o platformă no-code de dezvoltare a aplicațiilor web și mobile, parte din SAP Business Technology Platform (SAP BTP), cu un mediu de dezvoltare intuitiv, puternic vizual și extrem de ușor de utilizat. Acesta permite utilizatorilor fără experiență anterioară în programare să dezvolte aplicații complexe care funcționează fără probleme în toate sistemele de operare.

Un exemplu de succes în acest sens este DHL care a folosit SAP AppGyver pentru a crea o aplicație mobilă de gestionare a rapoartelor de daune pentru flota europeană.

Pentru developerii cu experiență, modelul gratuit al SAP BTP include acum SAP HANA Cloud și SAP Integration Suite. SAP oferă, de asemenea, un preview al noii teme vizuale „Horizon” pentru sistemul de design SAP Fiori. 

Inteligență Artificială încorporată în toate soluțiile din portofoliu

SAP a extins capabilitățile de embedded AI, care facilitează valorificarea Inteligenței Artificiale de către dezvoltatori și clienți, sporind productivitatea. Noile funcții ale serviciului SAP Conversational AI simplifică dezvoltarea și monitorizarea chatbot-urilor pentru a automatiza sarcinile și fluxurile de lucru.

Totodată, SAP își propune să lanseze serviciul Personalized Recommendation, un nou motor bazat pe rețele neuronale, care oferă recomandări hiper-personalizate într-o gamă largă de scenarii de business. Numeroase produse și servicii SAP folosesc acum puterea AI; spre exemplu, automatizarea procesului de corelare a documentelor dintr-o companie, recomandarea de acțiuni în cadrul fluxurilor de lucru, extragerea și procesarea datelor din documentele de business sau furnizarea de recomandări de învățare.

Noul SAP Learning cu design simplu și intuitiv

SAP anunță, de asemenea, lasarea unui nou site SAP Learning, adresat dezvoltatorilor de toate nivelurile de experiență, ce propune un design simplu și intuitiv, care facilitează îmbunătățirea cunoștințelor sau recalificarea în domenii cheie de inovare. Mai mult, acesta este gratuit. Noua experiență include o gamă completă de conținut de învățare disponibil în diferite formate, de la sesiuni conduse de experți și instruire practică, până la videoclipuri de microînvățare. SAP a introdus, de asemenea, un curriculum AI pentru școlile gimnaziale și un program pentru a oferi soluții cloud de la SAP universităților și profesorilor.

48 de ore de conținut live la SAP TechEd în 2021

Cei interesați se pot înscrie gratuit aici pentru a urmări evenimentul cu peste 100 de sesiuni de skill-building, peste 25 de workshopuri, 8 secțiuni tech și 48 de ore de discuții despre tehnologie.

Despre SAP

Strategia SAP este de a sprijini fiecare afacere să funcționeze ca o întreprindere inteligentă și sustenabilă. În calitate de lider de piață în domeniul aplicațiilor software pentru întreprinderi, ajutăm companiile de toate dimensiunile și din toate sectoarele să funcționeze la capacitate maximă: Clienții SAP generează 87% din totalul comerțului global. Tehnologiile noastre de învățare automată, Internet of Things (IoT) și de analiză avansată ajută la transformarea afacerilor clienților noștri în întreprinderi inteligente. SAP permite oamenilor și organizațiilor să aibă o perspectivă profundă asupra afacerii lor și încurajează colaborarea care îi ajută să rămână în fruntea concurenței. Simplificăm tehnologia pentru companii, astfel încât acestea să poată consuma software-ul nostru așa cum doresc – fără întreruperi. Suita noastră end-to-end de aplicații și servicii permite clienților din mediul de afaceri și public din 25 de sectoare de activitate la nivel global să funcționeze în mod profitabil, să se adapteze continuu și să facă diferența. Pentru mai multe informații, vizitați www.sap.com.

Notă pentru editori:

Pentru a previzualiza și descărca imagini de arhivă și fotografii de presă în format digital, vă rugăm să vizitați www.sap.com/photos. Pe această platformă, puteți găsi materiale de înaltă rezoluție pentru canalele dvs. media. Pentru a vizualiza reportaje video pe diverse teme, vizitați www.sap-tv.com. Folosind acest site, puteți încorpora clipuri video în propriile pagini web, puteți partaja clipuri video prin linkuri de e-mail și vă puteți abona la fluxurile RSS de la SAP TV.