București, 20 octombrie 2022 – Catedra de Informatică Economică din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA), Universitatea Al. I. Cuza din Iași, anunță inaugurarea laboratorului de studiu care va găzdui studenți de la specializarea Informatică Economică. Laboratorul este dotat cu infrastructură hardware și software prin intermediul căreia cursanții vor fi pregătiți pentru scenarii de business pe care le pot întâlni în contexte reale, fiind luată în calcul și evoluția rapidă a tehnologiilor. Proiectul a fost realizat în colaborare cu Red Point Software Solutions și este susținut de SAP și Fujitsu.

În fiecare an, Catedra de Informatică Economică a FEAA, din cadrul Universității Al. I. Cuza din Iași pregătește mai bine de 230 de studenți și masteranzi într-un domeniu foarte atractiv pentru economia digitală. Programul de licență Informatică Economică are 25 de ani de existență și dezvoltă cursanților aptitudini în zonele de Management, Marketing, Contabilitate, Matematică, Finanțe și Dreptul afacerilor, însă pune accent și pe discipline tehnice: Instrumente software pentru afaceri, Programare, Modelare, Baze de date, etc. Astfel, nevoia unui spațiu de lucru modern a fost una reală, iar Red Point Software Solutions s-a preocupat să vină în întâmpinarea studenților, beneficiind și de sprijinul companiilor SAP și Fujitsu, care au oferit soluții software și hardware.

„Red Point are în portofoliu 30 de universități din România, care își gestionează procesele educaționale cu ajutorul soluțiilor software și hardware implementate de noi și peste 200.000 de studenți care își verifică situația școlară în aceleași aplicații. Odată cu proiectul de sponsorizare a laboratorului SAP, confirmăm implicarea noastră în industria de Higher Education prin deschiderea de noi oportunități pentru studenții din domeniile economic și informatică. Mulțumim, SAP și Fujitsu, pentru sprijinul solid în cadrul acestui proiect și mult succes viitorilor cursanți SAP.” – Răzvan Gîdei, Director General Red Point Software Solutions

Cererea foarte mare de specialiști bine pregătiți pentru posturi cheie în industria locală IT, dar și dezvoltarea încă accelerată a acestui domeniu de activitate, au făcut ca programul de studii Informatică Economică să devină unul dintre cele mai căutate din oferta educațională propusă de Universitatea din Iași. FEAA a căutat în 2022 sprijin privind proiectul de renovare și echipare a unui laborator dedicat studenților care urmează acest program de studii, iar ajutorul a venit din partea Red Point Software Solutions, SAP, și Fujitsu. Investiția totală în renovarea și echiparea laboratorului cu soluții care să răspundă nevoilor curente ale pieței se ridică la 65.000 de euro.

Este o mare bucurie și sunt mândră de faptul că SAP face parte din acest proiect atât de necesar și folositor studenților. În opinia mea, combaterea deficitului de forță de muncă de pe piața românească de IT stă și în mâinile companiilor din piață, implicit și în mâinile noastre. De aceea, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a contribui la creșterea volumului și calității specialiștilor din domeniu și să extindem numărul de talente existent. Mulțumesc, Red Point Software Solutions și Fujitsu pentru această colaborare care ne oferă posibilitatea de a mișca lucrurile către mai bine – pe scurt, de a construi impreuna viitorul.” – Diana David, Managing Director SAP România

De proiectarea și construirea laboratorului s-a ocupat compania Red Point, oferind soluții de arhitectură de interior și de infrastructură IT. SAP, în calitate de partener, a oferit aplicații de afaceri necesare susținerii cursurilor cu profil informatic, Fujitsu a furnizat infrastructură hardware și stații de lucru, iar Intel a oferit procesoare din seria Intel Core i5.

Începând cu anul universitar 2022 – 2023, laboratorul este funcțional și poate găzdui serii de câte 40 – 45 de studenți.

Fișa tehnică a stațiilor de lucru aflate în noul laborator al Universității Al. I. Cuza din Iași arată astfel:

  • Server rackabil Fujitsu Primegy RX2540 M6 cu procesoare Intel Xeon
  • Desktop-uri Fujitsu ESPRIMO G9010
  • Display-uri FUJITSU B24-9 TS
  • Procesoare Intel i5 cu tehnologie vPro
  • Licenţe şi subscripţii cloud pentru SAP S/4HANA, SAP Business byDesign şi SAP Success Factors HR.

Cu ajutorul acestor componente, studenții vor putea experimenta direct orice scenariu de lucru pentru soluțiile SAP anterior amintite. Serverele furnizate de Fujitsu sunt certificate pentru mediul SAP, sprijinind studenții care vor să învețe atât modul de instalare, cât și administrarea soluțiilor SAP.

Fujitsu continuă cooperarea cu instituțiile și organizațiile de învățământ din România pentru a crea tehnologiile educaționale adaptate nevoilor acestora. Mai mult ca oricând, implicarea noastră este necesară pentru a face față în mod real provocărilor din învățământul superior și nevoilor de formare a unei noi generații de specialiști. Chiar dacă tinerii cresc ca nativi digitali, ei nu pot face față singuri provocărilor lumii digitale din sfera muncii. În timpul studiilor, ei învață cum să folosească tehnologiile digitale. Prin urmare, aceste tehnologii trebuie să fie integrate în viața de zi cu zi a instituțiilor de învățământ superior. În acest context, ne bucurăm că am putut contribui la implementarea acestui proiect împreună cu Red Point Software Solutions și SAP România. Fujitsu oferă studenţilor de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor șansa de a pune în practică, pe echipamente și cu soluţii de ultima generaţie Fujitsu, toate noțiunile teoretice dobândite de la profesorii lor.” – Valentin Mateiași, Balkans Distribution Manager Fujitsu

Beneficiarii principali ai laboratorului dotat cu soluții software SAP sunt studenții din cadrul specializării Informatcă Economică de la FEAA. Aici se vor desfășura laboratoarele și cursurile practice ale disciplinelor cu specific informatic pentru studenții care urmează programul de licență. Totodată, și cursanții de la programele de master Sisteme Informaționale în Afaceri și Software Development and Business Infomation Systems vor beneficia de laboratorul recent inaugurat. Totodată, în weekenduri, laboratorul va fi gazda unor întâlniri ale unui Club SAP de cursuri extracuriculare.

Despre SAP

Strategia SAP este de a sprijini fiecare afacere să funcționeze ca o întreprindere inteligentă și sustenabilă. În calitate de lider de piață în domeniul aplicațiilor software pentru întreprinderi, ajutăm companiile de toate dimensiunile și din toate sectoarele să funcționeze la capacitate maximă: Clienții SAP generează 87% din totalul comerțului global. Tehnologiile noastre de învățare automată, Internet of Things (IoT) și de analiză avansată ajută la transformarea afacerilor clienților noștri în întreprinderi inteligente. SAP permite oamenilor și organizațiilor să aibă o perspectivă profundă asupra afacerii lor și încurajează colaborarea care îi ajută să rămână în fruntea concurenței. Simplificăm tehnologia pentru companii, astfel încât acestea să poată consuma software-ul nostru așa cum doresc – fără întreruperi. Suita noastră end-to-end de aplicații și servicii permite clienților din mediul de afaceri și public din 25 de sectoare de activitate la nivel global să funcționeze în mod profitabil, să se adapteze continuu și să facă diferența. Pentru mai multe informații, vizitați www.sap.com.

Notă pentru editori:

Pentru a previzualiza și descărca imagini de arhivă și fotografii de presă în format digital, vă rugăm să vizitați www.sap.com/photos. Pe această platformă, puteți găsi materiale de înaltă rezoluție pentru canalele dvs. media. Pentru a vizualiza reportaje video pe diverse teme, vizitați www.sap-tv.com. Folosind acest site, puteți încorpora clipuri video în propriile pagini web, puteți partaja clipuri video prin linkuri de e-mail și vă puteți abona la fluxurile RSS de la SAP TV.